joi, 25 august 2011

Bicicleta. Traseul 1

Articolele despre ciclismul de oras din aria romaneasca, de obicei incep printr-o lunga lista de lipsuri, piste pe trotuar, masini pe piste, soferi pe... si harmalaia continua pana cand autorul isi deapana tot oful si se sfarsesc in coada de peste sau cu intrebarea "voi ce credeti?" (vezi articolul lui Cabral - "Veloturism urban" - si toate comentariile).

Sigur, lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Dar cum Bucurestiul nu o sa fie niciodata Amsterdam, nici ciclistii n-or sa stea vreodata mai bine in sa pe aici.
Daca iti place libertatea pe care ti-o ofera bicicleta, sigur poti sa treci, in timp, peste toate neajunsurile.

Bicicleta este o arma de aparare impotriva a tot ce ne agreseaza intr-un oras. Oricare ar fi el.
Asa cum paginile unei carti te apara de televiziune.
Sau cum fotografia lupta impotriva videoclipului de serie.

Am descoperit incet-incet in Bucuresti (dincolo de cazaturile datorate pietonilor, dincolo de traficul agresiv) un farmec aparte al zilelor de week-end, sau al serilor tarzii din cursul saptamanii, pe multitudinea de stradute din zona centrala, evitand, pe cat se poate, marile artere (sau incercand sa le folosesc doar pe portiuni scurte, de legatura).

Asa am descoperit (sau re-descoperit pentru unele locatii) strada I.L. Caragiale, Gradina Icoanei, Parcul Ion Voicu, chiar si Kiseleff-ul oprit in week-end circulatiei masinilor).

Mai jos, un prim exemplu de traseu, pornind din Tineretului si trecand, intr-o succesiune deloc mandatorie, prin Hristo Botev, Rosetti, Batistei, I.L. Caragiale, Ion Voicu, Victoriei, Kiseleff, Herastrau si Primaverii.










3 comentarii:

  1. Acum hai sa fim si pesimisti: sper sa nu intalnesti caini vagabonzi hiperexcitati pe drum sau idioti care deschid usa de la masina cand treci pe langa ei (ambele reale..din auzite din fericire). Ce e nevoie, cred eu, e ca participantul la trafic (n-am gasit alta expresie..) sa accepte biciclistul de pe drum ca un egal si nu ca un tolerat al strazii. In Olanda de care ai adus vorba soferii se plang tacit de afluenta de biciclisti dar atat caci au gasit solutia acceptata de a fi mai atenti la trafic. Dar intr-o nota de optimism cred ca, in timp, bicicleta isi va face loc si in (ne)civilizatia stradala de la noi. Mai ales ca se fac eforturi, am fost placut surprins sa ma plimb cu bicicleta Primariei prin parcul de la Izvor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar prin optimism poti sa rezolvi problema.
    Toti sunt nervosi: pietoni, soferi, ciclisti. Mai ales ultimii sunt cei mai frustrati.
    Cum infrastructura nu are cum sa se modifice fizic in Bucuresti, singura solutie este, asa cum ai notat, acceptarea reciproca.
    Si schimbarea in atitudine: poti sa iti vezi de drum si sa te bucuri de linistea stradutelor retrase sau de rarele oaze de verdeata (cum este IOn Voicu, langa Gradina Icoanei) sau sa te enervezi continuu de pericolele pe care le-ai pomenit si pe care le-am incercat si eu constant (mai ales aia cu cainii...)
    Merci de vizita :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu altii cum sunt [adica stiu] dar eu cand ma sui pe bicicleta is alt om [ mai bun].
    Printr-o intamplare foarte fericita am redescoperit ce frumoasa e bicicleza. De atunci, astept cu nerabdare mai ales weekendurile sa imi iau bicicleta intre picioare si sa o iau pe coclauri.
    O prietena foarte buna – bicicletofila si ea – mi-a dar cred ca cea mai originala definitie a bicicletei: “bicicleta e o bucatica de libertate pe 2 roti. face tot” – Miha . si asa si e. [dati like aici cat mai multi]
    Povesti de mentionat cu bitzi as avea pentru ca am crescut in saua bicicletei : din gimnaziu pana in liceu mergeam numa cu bicicleta la scoli si alea alea; trebuie insa sa mentionez situatiile cand colegii foarte binevoitori in desfundau rotile si trebuia sa o caur eu pe bitzi nu ea pe mine, sau cand imi intorceau scaunul si nu observam decat dupa ce ma suiam pe ea, sau cand o data mi-au dat scaunul cu rosii si mi-am distrus una pereche de nadragi etc.
    Ce ma bucura cel mai mult e ca vad relative multi biciclisti – e asa de fain : oameni care parca nu au nici o grija si care sunt intr-adevar liberi sa mearga pe unde ii taie capu. Ce ma intristeaza cel mai mult e ca la lume care foloseste alt mijloc de a-si misca fundul [gen masina sau autotalpa] nu prea ii pasa daca merge pe pista de bicicleta, pe locurile special amenajate sau isi parcheaza ditamai jepanu pe pista de biciclete. Am o prietena de la care am invatat un obicei foarte prost : de fiecare data cand vad pe cineva ca merge pe pista de bicicleta ( pietonii care cred ca toata strada e a lor) dau din claxon pana se intorc toti pe o raza de 50 de metrii si le zic mai in gluma mai in serios : “ hei, e pista de bicicleta aici!”
    Cam atat de la mine. Over!

    RăspundețiȘtergere