sâmbătă, 27 octombrie 2012

Life cycles


Intr-un final, dupa un sezon aproape perfect, am incheiat turele cicliste de anul acesta intr-o zona in care am petrecut multe clipe reusite, cu masina, cu bicicleta sau la picior: Sadu - Tocile - Cisnadioara - Paltinis.
Cele trei zile au inceput pe Transagarasan: am plecat intr-o zi de joi, destul de tarziu si am parcat imediat dupa barajul de la Vidraru.

Ziua 1 - Vidraru - Capra pe Transfagarasan.

Joia nu este o zi aglomerata, mai ales la sfarsit de septembrie, inceput de octombrie.
Pana la coada lacului, pentru 27 de kilometri, urcusurile si coborasurile alterneaza; de multe ori nu mai auzi nici un zgomot de motor, ci doar fosnete si zgomote de padure. Pentru cine merge aici doar cu masina, asa cum am strabatut si noi de nenumarate ori zona, sa asculti linistea pe marginea lacului Vidraru, iar asta pentru multi kilometri, reprezinta ceva special.
Lumina blanda a serii de toamna a lasat locul intunericului: eu am facut tura inapoi spre masina, iar Luminita a continuat spre Capra la lumina lunii. Am reusit sa ne reintregim formatia tarziu, aproape de ora 10 si cu ajutorul unui salvamontist de la Cota 2000, ramas unic aparator impotriva puterii noptii in zona.
Total parcurs: ~54km.

Ziua 2 - Tocile - Raul Sadului

Sadu se intinde de la limita Cisnadiei, pe dealuri, la baza Cindrelului.
Daca vrei sa admiri livezi nesfarsite, petece de padure, fantete, atunci aici este locul potrivit.
Soseaua din Sadu pana Raul Sadului a fost asfaltata de curand, pana la tabara scolara pe mai bine de douazeci de kilometri.
Drumul, deci, este o placere pentru biciclist: urca intr-o panta usoara, aproape nesesizata.
Abia la intoarcere, simti ca bicicleta merge usor la vale, fara sa insisti cu pedalatul.
Raul Sadului se intinde pe foarte multi kilometri, printre case, zona se aseamana usor cu cea a Moieciului, poate doar pantele din jur nu sunt atat de abrupte, ci lasa ochiului prilej sa se bucure de un apus de soare.
Total parcurs: ~52km.

Ziua 3 - Tocile - Paltinis

"La piece de la resistance".
Din Tocile, se urca usor pana in Cisnadie, zona interesanta incepand insa spre Cisnadioara.
Dupa padurea care urmeaza drumul dinspre Sibiu, se intra in Rasinari. Drumul ingust din sat lasa apoi locul unei urcari abrupte, care se termina dupa mai bine de 10 kilometri in Curmatura. Aici este zona cea mai solicitanta, drumul serpuieste in curbe in ac de par si trebuie sa iti tii suflul si ritmul constante.
Odata ajunsi in culme insa, tot efortul a meritat.
Pana in Paltinis nu mai este mult, prilej de o scurta pauza in zona schitului .
Total parcurs: ~75km.

Trei zile perfecte pentru bicicleta. Vremea a tinut cu noi, poate in ultima zi a fost chiar prea cald. Sau poate a fost doar panta abrupta.
Una peste alta, sa cobori peste 20 de kilometri in zbor lin de la Paltinis la Cisnadioara a fost finalul cel mai bun pentru acest sezon.

Recomand:

Life Cycles

sâmbătă, 20 octombrie 2012

"There was no-one to see"



In "Accidentul" lui Sebastian, Nora si Paul ajung la cabana lui Gunther aproape intamplator, dupa ce ai haladuit prin zona Postavarului in cautare de cazare, obositi si flamanzi, inspaimantati de caderea noptii.
In sens dublu, titlul este reprezentat si de aceasta descoperire a cabanei, nu numai de intalnirea celor doi provocata de alunecarea in fata tramvaiului cu care debuteaza romanul.
La acea cabana petrec un Craciun departe de lume, impreuna cu gazdele singuratice, asculta un post de radio care ii tine in contact cu lumea, dar le arata in acelasi timp distanta si izolarea, prilej de contemplare a unor adevaruri pe care le tineau ascunse in ei insisi si care ii copleseau intr-un fel de "fin de siecle".

Cu o miercure inainte sa plecam in week-end-ul care tocmai a trecut, am ascultat inceputul emisiunii lui Petru Stratulat, Guerrinight, cu motto-ul "ceva linistitor, fara efecte". Cum el isi inregistreaza emisiunile si  le posteaza pe "transfer.ro", am inregistrat-o a doua zi si am luat-o in cd-ul masinii sambata. Am pornit-o cand am trecut de Horezu si am virat dreapta brusc spre Transalpina, putin mai devreme decat traseul oficial, dupa un indicator care mergea de fapt spre Pestera Muierii.
Am intrat, tot din intamplare, intr-o zona fantastica, satele gorjene departe de drumul national erau strabatute de un drum care urca si cobora abrupt pe pante inclinate, cum rar intalnesti pe la noi. Drumul parea relativ nou si ne-a propulsat spre Transalpina.
Precum personajele lui Sebastian, am ascultat cele doua ore ale lui Petru intr-un decor ireal, dar obisnuit ca atmosfera pentru noi. La aceasta a treia vizita in zona, suntem cuprinsi de aceeasi ceata persistenta, de nori apocaliptici care se luptau sa ascunda culorile vii din zona Ranca.
Ritmurile emisiunii si vocea sa placuta care intervenea arareori au insotit fiecare kilometru parcurs. Ne indreptam spre fiecare nor ca spre un zid, fiecare curba reprezenta un fel de sfarsit de existenta. O intreaga lume se dezvaluia insa in continuare, mereu alta, mereu surprinzatoare.
Picaturile de ploaie care se adunau insistent pe parbriz i-ar fi speriat pe altii sau i-ar fi facut sa se razgandeasca in a parcurge peste o suta de kilometri de abrupt si padure.
Tocmai lipsa masinilor ne-a facut sa inaintam spre Obarsie pe un drum fantomatic, prin pasul Urdele.
Prezentul nu mai exista, era suspendat, puteam sa fim in orice perioada a existentei omenirii in atmosfera de ceata, doar linia neagra a soselei incerca sa ne spuna ca apartinem unui anumit timp.

Intr-un final, am iesit spre Jina, langa Sibiu, dupa o padure nesfarsita, pe langa lacul Oasa.
Am ramas peste noapte in zona superba de langa Tocile, Sadu, la poalele Cindrelului.

Intoarcea de duminca a fost pe Transfagarasan. Aceeasi emisiune, aceeasi vreme, alt scenariu: partea abrupta a soselei dinspre Sibiu este mult mai spectaculoasa. Senzatia de pierdere a conexiunii cu lumea persista insa: era ca si cum nimeni nu ne cauta pentru ca nimeni nu stia ca disparusem, undeva la limita celor 2000 de metri spre cerul care se contopise cu tot ce exista in jur.

Recomand:
Umblu Liber
Casa David