miercuri, 14 decembrie 2011

Life sucks


Pentru prima oara nu imi dau cu parerea despre o carte. Il las doar pe autor sa vorbeasca, iar eu fac o reverenta virtuala in fata cuvintelor lui, ramanand doar cu placerea de a-l fi descoperit din (ceea ce niciodata nu este o) intamplare...

Alan H. Cohen - Viata ca o teapa
(Why your life sucks - original title)

{ "Daca as avea doua paini, as vinde una si mi-as cumpara zambile pentru suflet", spunea un mistic persan. Ingrijirea si hranirea sufletului sunt mult prea importante decat toate celelalte eforturi pe care le depui pentru ca totul depinde de ele.
Atunci cand sufletul este hranit cum se cuvine, te simti minunat; sanatatea iti este infloritoare; ai energie si entuziasm; relatiile cu ceilalti iti aduc satisfactii si tot ceea ce faci e un succes.

Daca sufletul nu iti este bine hranit, nu reusesti nimic. Te simti oribil; te irita toate fleacurile; te certi mereu cu cei din jur; ai tot felul de plictiseli financiare; pierzi mai mult timp la serviciu incurcand lucrurile, iar viata sentimentala este un fel de film de groaza, drama epica sau lipseste cu desavarsire.
Desigur, poti brava si poti prosti multa lume, dar daca esti pustiit pe dinauntru si te doare sufletul, nimic din ceea ce faci nu-ti va aduce satisfactia pe care o cauti.

Cand iti dai seama ca sufletul ti s-a uscat, opreste-te si fa orice pentru a-l regenera. Iesi din casa. Invita-ti cel mai bun prieten la restaurantul preferat. Plimba-te pe plaja si savureaza momentul magic in care soarele saruta oceanul. Fa un masaj complet cu uleiuri aromatice. Inchiriaza casete cu filmele preferate, ia-ti o galeata cu floricele si organizeaza-ti propriul festival de film la un sfarsit de saptamana. Ia-ti vacanta pe care ai tot amanat-o. Admira-ti umbra in lumina lunii. Indiferent ce faci pentru a te simti bine, va schimba tot ceea ce faci. Sau, cum spune Ally McBeal, "Cand mananc jeleuri ma simt mai bine. Nu-mi cereti o explicatie stiintifica".

Consideram infometarea o problema fizica, cand, de fapt, aceasta este generata de foamea spirituala. Acceptam infometarea sufletului ca un mod de viata. Poti sa fi foarte bogat, dar ingrozitor de flamand spiritual. Sau te poti hrani modest, dar sa te simti in al noualea cer.

A invata sa-ti hranesti sufletul este una dintre cele mai importante lectii ale vietii. }

joi, 8 decembrie 2011

Never let me down again


Grossglockner este cel mai inalt varf din Austria. Este inconjurat de o platforma de varfuri care reprezinta inaltimile cele mai mari din Alpi.
Soseaua te duce prin cei 48 de kilometri pana in apropierea varfului si a ghetarului de la baza si ajunge la 2508 metri altitudine maxima.
Am parcurs-o la sfarsitul lui octombrie, cand desi era aproape de inchiderea sezonului (intai noiembrie), era strabatuta de numeroase masini din toate colturile Europei. Si cu totii, de oriunde veneam, aveam un zambet ‘high’... cred ca daca ne-ar fi facut cineva analizele ramaneam fara permisul de conducere.



We're flying high

Imagineaza-ti ca stai sa asculti doar linistea.
Ignora-i pe ceilalti care trec pe drum.
Drumul reprezinta o ascultare a propriei respiratii.
O urmarire a soarelui care se lasa incet pe o muchie semeata.
O clipa de relaxare in iarba, privind cum incep sa apara stelele intr-un roi concentric.



We're watching the world pass us by

Aici totul este calm. Nu ai mii de variante de ales, te lasi condus de un drum care putea sa fie si o simpla carare, nu conteaza.
Stii ca toate gandurile tale si toate visele sunt corecte. Nu frumoase, nu simple, nu comune. Ci doar reprezentative pentru cine esti. Si rotunde, complete.
Drumul nu reprezinta in sine decat oglinda a ceea ce aduci cu tine. Este un fel de “no man’s land” care reflecta exact ceea ce vrei sa vezi.
Un fel de “Sfera” (pentru cine a vazut filmul) care creeaza intr-o realitate paralela ceea ce ce ai visat.

Never want to come down

Legat in viata de zi cu zi de un oras care este departe de munti, cred ca cel mai obsedant vis pe care l-am avut de-a lungul timpului a fost acela despre “cum incep muntii”.
La un moment dat campia trebuie sa se termine. Punctul in care incepi sa urci este punctul in care incepi sa zbori.
Pentru cei ca mine, care urca pe munte mai ajutati de drum, de tren (pe vremuri), de placere, de lumina (mai nou), de o incurajare, sa patrunzi pe o sosea care pare ca nu se va termina nicicand si niciodata, care sa iti dea senzatia ca te vei lovi cu tampla de cer, jumatate tu insuti, jumatate beat de taria inaltimilor, reprezinta o usoara adaptare a visului.


Never want to put my feet back down
On the ground


Ma intreb cat din mine a ramas pe acolo. Si de ce o parte a plecat inapoi.
Cele doua parti au ramas de atunci una foarte jos, intoarsa catre pamant, iar celalalta foarte sus, aproape rupta.







Depeche Mode - Never Let me Down Again (pentru subtitluri)

marți, 6 decembrie 2011

Wish list


Acum aproape un secol, pe teritorului Statelor Unite un copil putea merge din Sud pana in Nord cu autobuzul, singur, fara nici un pericol. Pus de parinti in scaunul autobuzului numit "Ogarul cenusiu", cu ceva mancare in traista umpluta de bucatareasa de culoare, a pornit in calatoria care il va marca profund pe autorul (de peste multi ani) "Alegerii Sofiei".

La un popas a coborat intr-un restaurant care avea, atractia copilariei, un tonomat cu grozave curse de cai.
Micutii cai de metal, zece la numar, alergau pe o pista metalica si puteai paria pe castigator, varand o moneda de cinci centi.
Asa cum numai in copilarie se poate intampla, dracia de masinarie a nimerit potul cel mare, i s-au aprins toate beculetele, iar din ea au inceput sa curga un torent de monede, cu sutele.
Banii se risipeau pe podea iar copilul era deja impresionat pana la lacrimi.

Problema a aparut insa imediat: cum sa transporte toata prada in buzunarele mici ale pantalonilor scurti pe care ii purta; si-a inghesuit cat mai multe din monede si imediat ele au inceput sa curga intr-un suvoi declansat de orice  pas sau miscare.
I-a cerut proprietarei localului sa ii schimbe banii in hartii, dar hapsana l-a refuzat urland ca ar fi trebuit sa aiba optsprezece ani (cat de nedrept pentru un copil) ca sa joace la tonomat si ca daca mai face multi purici in zona s-ar putea sa isi piarda licenta.
Asa ca baiatul s-a inghesuit inapoi in autobuz pentru lunga calatorie care avea sa urmeze. Pana la sfarsitul acesteia, toti cei din jur, inclusiv soferul, aveau sa fie innebuniti de monedele care cadeau incontinuu in intervalul dintre scaune. Iar daca se apleca sa ridice una, in locul ei cadeau alte zeci, intr-o miscare continua insotita de un zgomot asurzitor.

Intr-un final ajunge la destinatie, este asteptat de unchi si de matusa si se repede spre ei.
Inevitabilul se produce: ajuns in apropierea lor, cade drept in fund, buzunarele i se sparg, revarsand siroaiele de banuti pe peron, sub autobuzele masive din parcarea intunecata, loc din care nici o recuperare nu mai era posibila.

Ramane in final cu doar cateva monede in buzunare, nu mai mult de cinci, celelalte fiind pierdute definitiv.
Inspirata de "Alegerea Sofiei" - Wiliam Styron


Wish list - scurt pe doi: Sa nu uit sa ma bucur de "calatorie".