marți, 21 aprilie 2015

Nord, prin nord-vest

In cartea sa Focus, Daniel Goleman, povestind despre „busola interioara”, relateaza istoria unui bun prieten de-al sau din adolescenta care nu prea era preocupat cu invatatul, ba chiar era sa fie exmatriculat din scoala. Viata sa era petrecuta intre a citi romane SF si a mesteri la masinile sport, marea sa pasiune.
Cu o saptamana inainte de a absolvi liceul, a suferit un grav accident de circulatie, o masina a incercat sa il depaseasca in timp de vroia sa faca la stanga, fiind foarte aproape de a-si pierde viata.
Dupa recuperare, prietenul sau si-a descoperit, continuandu-si studiile, adevarata vocatie: regia de film.
S-a transferat la o scoala de film si, trecand prin mai multe etape, a realizat pelicule de scurt metraj bazate pe propriile scenarii, trecand insa prin experientele amare de a-i fi taiate la montaj de catre studio filmele sale, etc.
Apoi cu banii agonisiti din primele mici proiecte, a incercat sa realizeze ca independent un proiect ceva mai mare, incercand sa obtina finantare de la mai toate bancile. Refuzand cu buna stiinta sa continue munca cu ajutorul unor studiouri care ii impuneau anumite conditii, si-a pastrat controlul creativ in ciuda dificultatilor financiare.
In ultima clipa, un imprumut acordat de o banca a salvat intreg proiectul.
Am citit pe nerasuflate povestea, chiar daca mi se parea vag ca o stiu de undeva, Goleman pastrand pentru final dezvaluirea: filmul pe care l-a realizat prietenul sau era Razboiul Stelelor…
Am mai avut aceasta senzatie, ca cea generata de povestea lui George Lucas, si atunci cand am citit autobiografia lui Günter Grass, castigator al Nobelului pentru literatura in 1999 (un drum care a inceput cu participarea la al doilea razboi mondial ca soldat al armatei germane, luat prizonier de razboi al americanilor si trecand apoi prin dificila perioada de reconstructie a tarii).
Busola interioara poate fi orientata in mod natural spre acel Nord propriu si personal.
Mecanismul intern care orienteaza persoanele spre ceea ce le este menit sa faca reprezinta o diferenta intre viata traita cu adevarat si cea impotmolita in neimpliniri si regrete.
Insa nu toti avem aceasta orientare definita clar de felul nostru de a fi. Desi o avem intiparita in gene, nu toti o valorificam.
Daca te-ai tot intrebat pe parcursul articolelor precedente de ce punem accent pe meditatie, la urma urmei neavand un rezultat direct, palpabil, aici poti intui si un alt raspuns.
Aducandu-te in clipa prezentului si focalizandu-ti atentia, te conectezi de fapt cu semnalele interioare pe care le ignori in mod obisnuit.
Desi nu iti dai seama, in primul moment, care este calea ta (in sensul de descoperire a vocatiei) – acest prim pas al lui „nu stiu” fiind unul in directia corecta – in final vei ajunge sa armonizezi intr-un fel sau altul acul busolei care se invarte necontrolat.
„Nordul” tau va aparea ca o directie mai clara, cum spunea si Steve Jobs, urmand „ce vă spune inima si intuitia”, ascultand vocea interioara si reducand la tacere celelalte voci care te perturba din jur (fie ca sunt ale altor persoane, fie ca sunt distractiile obisnuite).
Viata noastra este plina de parerile celorlalti, preluate de la televizor, din comunitate sau din presa de pe internet; ne plangem asemenea lor, ne comportam precum vedem in jur; suntem insa pe frecvente straine noua.
In loc de toate acestea, poti creea conditiile ca vocea ta interioara sa se auda cu claritate; este posibil sa o auzi atunci cand te astepti mai putin: in cursul unei plimbari prin parc sau atunci cand admiri un apus de soare, cand sfarsesti o scurta sedinta de meditatie sau dimineata devreme, in primul gand care se formeaza cu claritate.
Trebuie sa cauti directia potrivita, chiar daca acest proces de cautare nu este simplu. Sau cum spune titlul filmului, North by Northwest.


Sursa imaginii: pixabay.com

duminică, 5 aprilie 2015

Despre Cale

Acum cateva zile, am vazut pe un site de socializare un desen naiv, dar interesant, al unui coleg, desen care mi-a placut atat prin simplitatea lui cat si prin revelarea neasteptata legata de autor.
Nestiind despre inclinatiile sale artistice si avand contact doar cu aria tehnica a jobului sau, i-am trimis un scurt mesaj despre acest lucru.
Am primit imediat un raspuns:
„I didn’t chose this job life, this job life chose me”.

Mentionam intr-un articol precedent despre Cale, cu majuscula.

Meditatia este un mijloc simplu de conectare cu sine.
Focusul pe respiratie ne ajuta.
Exista insa si un pericol: putem ramane blocati in aceasta atmosfera simpla a linistii.
La primul semn de furtuna al vietii, la prima clatinare, echilibrul fragil se poate rupe oricand.
Valurile vietii pot sa fie atat de puternice incat ne pot surprinde prin forta lor, dar mai ales prin faptul ca suntem nepregatiti in fata lor. Desi credeam contrariul.

Un pas inainte este acela de a invata sa inoti in mijlocul acelor valuri puternice, de a le stapani si de a le folosi energia.
Suntem impovarati de o cale pe care o vedem din obligatia statutului social si tot ce inseamna el: locuinta, job, familie, masina, oamenii din jurul nostru, etc.
Trebuie sa avansam in cariera, trebuie sa ne cumparam o locuinta mai mare, trebuie sa castigam mai mult, trebuie sa ne petrecem vacantele intr-o destinatie cat mai exotica.
Insa toate acestea, acumulate, ne blocheaza in evolutia noastra.

Sa prespunem ca admitem ca nu stim de fapt care este Calea noastra.
Scapati de aceasta constrangere, suntem mai deschisi sa ne ascultam pe noi insine, sa ascultam acea voce interioara care isi face simtita prezenta, la inceput foarte timid si deloc clara, dar apoi din ce in ce mai pregnanta.

O buna modalitate este aceea de a te intreba constant: „Imi place ceea ce fac?” Dimineata, in primele clipe dupa ce te-ai trezit, este un moment potrivit pentru aceasta intrebare.
Poate raspunsul nu este un clar „da” sau „nu”, poate exista doar momente disparate in zi cand faci cu placere ceva anume, cand intri in acea curgere creativa, cand timpul nu mai conteaza.

Noi, oamenii, am stiut sa creem din stravechi timpuri imagini sugestive despre cautarea Caii.
Amintiti-va de basmul „Praslea cel voinic si merele de aur”.
Fratii cei mari incearca sa gaseasca hotul de mere: fiecare a mers pana la un anumit punct pentru ca era sigur de calea pe care trebuie sa o urmeze, dar esueaza.
Doar fratele cel mic, intr-o mare sfiala si chiar cu frica la inceput, nestiind incotro sa se indrepte, infrunta zmeul in lupta dreapta, se baga ucenic la argintar si dupa ce fu recunoscut de imparat ca salvator al merelor de aur, porni in imparatia sa (pe o cale proprie).
De fapt si fratii cei mari, si praslea si zmeul, toti sunt fatete diferite care salasuiesc in interiorul nostru, al fiecaruia.

Contemplarea caii proprii nu este un proces bine determinat, nu are anumiti pasi stricti.
De fapt nici nu ar trebui sa ne propunem o cale anume.

Prin a ramane deschisi si prin a va pune permanent doar intrebarea despre existenta caii, ascultand atent, cunoscandu-te cu adevarat si cu sinceritate, experimentand limitele proprii, Calea care este apropiata felului tau de a fi se va arata de la sine.

Sa iti spui „nu stiu” te va ajuta mai mult in descoperirea caii proprii decat sa fii convins de o cale anume.


joi, 2 aprilie 2015

Obiceiuri bune, oferta speciala



Pare atat de simplu sa meditezi.
Trebuie doar sa te concentrezi pe respiratie, inchizand ochii sau doar pierzand focusul privirii.
Si astfel sa te aduci in momentul prezent...


Daca ati incercat sa faceti acest lucru si v-ati intrebat daca sunteti singura persoana din lume care nu reuseste sa aiba acest talent, simplu dupa cum am zis, atunci va veti intreba de ce nu functioneaza simplitatea in ceea ce va priveste.

Ei bine... nimic nu este in neregula.
Natura mintii, intrinseca, este aceea de a fi invadata de ganduri.
Zeci de ani de „antrenament” au dus aici, plasa de ganduri se formeaza de la primele clipe ale diminetii, cand deschidem ochii si pana seara tarziu, cand incercam sa adormim.

Vestea buna este ca orice invat are si dezvatul sau.
Vestea si mai buna este ca nu va fi usor sa facem asta (dincolo de paradoxul formularii).
Oricand ai un moment liber sau oricand devii constient ca ancora atentiei te trage pe parcursul zilei spre concentrarea pe respiratie si observi astfel cascada gandurilor, este bine sa ne acordam cu noi insine prin meditatie.

Insa totul pleaca de la a-ti face un obicei.
A avea un obicei nou necesita un efort voluntar si presupune un angajament interior de neoprit.
Un obicei nou il poti porni oricand, dar cel mai bun moment pentru a-l aplica este dimineata devreme.
Simplul fapt de a-ti face un obicei in a te scula mai de dimineata si de a medita in linistea data de faptul ca inca nu s-a trezit nimeni altcineva in jurul tau, va fi de mare ajutor.
Spre deosebire de scopuri sau planuri, obiceiurile – bune – sunt cele care te vor ajuta sa iti schimbi perceptia, sa iti „cureti” sinapsele.

Totul incepe cu o decizie: o luna de zile, incepand de maine sau chiar de astazi, adopti obiceiul de a te scula devreme.
Daca ti-e greu sa o faci, te simti obosit, neincrezator si crezi ca o ora suplimentara de somn iti va fi benefica, fa atunci cativa pasi simpli:
  1. Mergi la culcare mai devreme – daca ti-e greu si nu poti sa adormi imediat, incepi macar prin a reduc turatia seara, inchide laptopul, televizorul si citeste cateva pagini de carte
  1. Nu iti face nici un fel de asteptari directe – meditatia nu te va ajuta sa te simti intr-un fel anume – sa fii mai bun, mai atent, sa te concentrezi mai bine, sa ai o sanatate mai buna, etc.
    Meditatia te va ajuta intr-un fel mai subtil, indirect; asteptarile mari pe care le-ai putea avea de la meditatie te vor duce dupa cateva saptamani intr-o bucla a plictiselii, a dezamagirii si in curand te vei opri.
  2. Daca ar fi sa platesti o amenda foarte mare, sa zicem cateva mii de lei, pentru ca nu ai respectat acest obicei, ar fi acest angajament de urmat neabatut?
  3. In acest inceput, imagineaza-ti ca obiceiul iti va deveni atat de apropiat incat peste o luna te vei intreba de ce ai pierdut atat timp pana la a-l adopta; ti se va parea chiar imposibil sa renunti la el.
  4. Intreaba-te care este Calea (observa majuscula) apropiata de ceea ce te caracterizeaza cu adevarat in momentele in care faci ceva doar cu pasiune si fara nici un scop material. Majoritatea dintre noi suntem siguri ca avem o cale definita – sa avansam in job, sa castigam mai multi bani, sa facem marketing sau programare sau vanzari, etc. Suntem insa coplesiti de sarcinile de lucru, de program, de oboseala. Am vrea sa facem altceva si intram intr-un joc al fanteziilor despre schimbarea jobului, a locuintei, etc.

In momentul in care insa recunosti ca nu stii care este aceasta cale si ca aceasta cale trebuie cautata undeva mai aproape de inima ta, ai facut un mare pas inainte.