vineri, 16 martie 2018

„The trek must go on!”


Marius Chivu - Trei săptămâni in Himalaya




În cele câteva zile în care am citit cartea lui Marius Chivu mi s-a întâmplat să stau seara, după ce stingeam lumina, cu ochii în tavan și cu gândurile spre multiplele planuri suprapuse, pagină după pagină. Atmosfera, vitalitatea descrierilor, iureșul mersului, în sus, în jos, imaginile vii, toate îmi jucau în mintea din care dispăruse orice senzație de somn.

Călătoria este doar firul călăuzitor al jurnalului, peste care se suprapun istoria locurilor, gândurile personale despre viața sa, inserții despre drumul care îl pătrunde în fiecare fibră, coborând în sine (după cum notează - „urci muntele coborând în tine”), prietenia legată cu șerpașii pe care îi consideră mai mult tovarăși de peregrinare decât ajutoare, fotografiile atât de expresive.
Și da, Fotografiile.
Imaginile au, de obicei, un impact special într-o astfel de carte, dar cele ale autorului sunt mai mult decât simple declanșări pe un drum. Fotografii de călătorie știu că această selectare și culegere de imagini este un întreg ritual care presupune nu doar să iei aparatul de la gât și să-l îndrepți spre ceea ce se află în fața ochilor, ci reprezintă o mulțime de gesturi de la datul jos al rucsacului din spate, cotrobăirea după obiective, filtre, până la reglările de diafragmă, sensibilitate, timp de expunere, etc.
Întotdeauna o fotografie a lui Marius Chivu reprezintă o poveste în sine. Din zecile (poate chiar mai mult de o sută?) de fotografii, doar câteva sunt peisaje. Restul au în prim plan oamenii locurilor, animalele lor, casele, ferestrele și ușile lor, obiectele din gospodărie, străzile aglomerate, pline de afișe, reclame, magazinele, restaurantele, ricșele, statuile, obiecte mai mari sau fotografii macro ale unor detalii pe lângă care, poate, ai fi trecut nepăsător, etc.

„Într-o intersecție, un polițist și două vaci stau și nu fac nimic.”

Copiii ocupă un loc special printre imagini prin candoarea lor pe care o întâlnești nu numai aici, ci pretutindeni. În Nepal însă, copiii zâmbesc (uneori doar interior), în ciuda vieții aspre pe care o duc.

Întoarcerea în timp despre care povestește are un impact sporit prin ilustrații. Vezi praful de pe străzi, apa murdară în care depun cenușa morților, firele și cablurile atârnate peste tot, cafenelele de la etaj, mașinile care par a avea mai mult de douăzeci, treizeci de ani vechime.

Marius Chivu petrece cele trei săptămâni urcând spre trecătoarea Thorung La nu doar ca un călător obișnuit, cum poate o fac majoritatea celorlalți trekkeri, ci trece totul prin sine, ca printr-un filtru, lăsând totul să pătrundă adânc și să iasă apoi în paginile jurnalului.

Am zâmbit cu cartea lui Marius Chivu în față, am mers pe drum alături de el, punând pas după pas, am simțit depresia care a urmat atingerii trecătorii, când toate parcă s-au golit de conținut și de scop, am avut un nod în gât când și-a luat rămas bun de la șerpași, am râs de-a binelea când a fost „high”, fumând o bucată de „charas” și am exclamat „Boom Shiva!” când a ridicat jointul cu zgomotul expresiv „Ssfffff...!” (cultura nepaleză căpătând astfel și alte înțelesuri...).

Și câte universuri sunt în fiecare dintre noi, neștiute, nebănuite...
La un moment dat, din cauza unei greve, este obligat să ia avionul în locul autobuzului, așa că trece printr-un control de securitate cu o bucată de hașiș ascunsă în pachetul de țigări – gânduri nenumărate îi trec prin minte despre explicațiile pe care le-ar fi dat în cazul nefericit în care ar fi fost desconspirat, despre cinstirea zeului Shiva, despre respectul purtat hinduismului, despre regretele încercate, despre eventuala mită de 5000 de rupii...
Iar în mijlocul acestei avalanșe din capul său, vameșul îi verifică lucrurile, lăsând pachetul neatins, apoi îi spune simplu: OK, you can go now!

„Să călătorești încontinuu, fără intenția de a ajunge undeva. Ca stil de viață. Să nu te oprești nicăieri mai mult de o zi, să saluți lumea din mers în timp ce îți iei rămas bun, niciodată la revedere... Să fii curios și să te miri neîncetat, știind că, dacă nu te miri, te rătăcești! Să cauți, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, și drumul să fie însăși destinația în schimbare.”