Despre Cale

Acum cateva zile, am vazut pe un site de socializare un desen naiv, dar interesant, al unui coleg, desen care mi-a placut atat prin simplitatea lui cat si prin revelarea neasteptata legata de autor.

Nestiind despre inclinatiile sale artistice si avand contact doar cu aria tehnica a jobului sau, i-am trimis un scurt mesaj despre acest lucru.

Am primit imediat un raspuns:

„I didn’t chose this job life, this job life chose me”.

Mentionam intr-un articol precedent despre Cale, cu majuscula.

Meditatia este un mijloc simplu de conectare cu sine.

Focusul pe respiratie ne ajuta.

Exista insa si un pericol: putem ramane blocati in aceasta atmosfera simpla a linistii.

La primul semn de furtuna al vietii, la prima clatinare, echilibrul fragil se poate rupe oricand.

Valurile vietii pot sa fie atat de puternice incat ne pot surprinde prin forta lor, dar mai ales prin faptul ca suntem nepregatiti in fata lor. Desi credeam contrariul.

Un pas inainte este acela de a invata sa inoti in mijlocul acelor valuri puternice, de a le stapani si de a le folosi energia.

Suntem impovarati de o cale pe care o vedem din obligatia statutului social si tot ce inseamna el: locuinta, job, familie, masina, oamenii din jurul nostru, etc.

Trebuie sa avansam in cariera, trebuie sa ne cumparam o locuinta mai mare, trebuie sa castigam mai mult, trebuie sa ne petrecem vacantele intr-o destinatie cat mai exotica.

Insa toate acestea, acumulate, ne blocheaza in evolutia noastra.

Sa prespunem ca admitem ca nu stim de fapt care este Calea noastra.

Scapati de aceasta constrangere, suntem mai deschisi sa ne ascultam pe noi insine, sa ascultam acea voce interioara care isi face simtita prezenta, la inceput foarte timid si deloc clara, dar apoi din ce in ce mai pregnanta.

O buna modalitate este aceea de a te intreba constant: „Imi place ceea ce fac?” Dimineata, in primele clipe dupa ce te-ai trezit, este un moment potrivit pentru aceasta intrebare.

Poate raspunsul nu este un clar „da” sau „nu”, poate exista doar momente disparate in zi cand faci cu placere ceva anume, cand intri in acea curgere creativa, cand timpul nu mai conteaza.

Noi, oamenii, am stiut sa creem din stravechi timpuri imagini sugestive despre cautarea Caii.

Amintiti-va de basmul „Praslea cel voinic si merele de aur”.

Fratii cei mari incearca sa gaseasca hotul de mere: fiecare a mers pana la un anumit punct pentru ca era sigur de calea pe care trebuie sa o urmeze, dar esueaza.

Doar fratele cel mic, intr-o mare sfiala si chiar cu frica la inceput, nestiind incotro sa se indrepte, infrunta zmeul in lupta dreapta, se baga ucenic la argintar si dupa ce fu recunoscut de imparat ca salvator al merelor de aur, porni in imparatia sa (pe o cale proprie).

De fapt si fratii cei mari, si praslea si zmeul, toti sunt fatete diferite care salasuiesc in interiorul nostru, al fiecaruia.

Contemplarea caii proprii nu este un proces bine determinat, nu are anumiti pasi stricti.

De fapt nici nu ar trebui sa ne propunem o cale anume.

Prin a ramane deschisi si prin a va pune permanent doar intrebarea despre existenta caii, ascultand atent, cunoscandu-te cu adevarat si cu sinceritate, experimentand limitele proprii, Calea care este apropiata felului tau de a fi se va arata de la sine.

Sa iti spui „nu stiu” te va ajuta mai mult in descoperirea caii proprii decat sa fii convins de o cale anume.