Nord, prin nord-vest

In cartea sa Focus, Daniel Goleman, povestind despre „busola interioara”, relateaza istoria unui bun prieten de-al sau din adolescenta care nu prea era preocupat cu invatatul, ba chiar era sa fie exmatriculat din scoala. Viata sa era petrecuta intre a citi romane SF si a mesteri la masinile sport, marea sa pasiune.
Cu o saptamana inainte de a absolvi liceul, a suferit un grav accident de circulatie, o masina a incercat sa il depaseasca in timp de vroia sa faca la stanga, fiind foarte aproape de a-si pierde viata.
Dupa recuperare, prietenul sau si-a descoperit, continuandu-si studiile, adevarata vocatie: regia de film.
S-a transferat la o scoala de film si, trecand prin mai multe etape, a realizat pelicule de scurt metraj bazate pe propriile scenarii, trecand insa prin experientele amare de a-i fi taiate la montaj de catre studio filmele sale, etc.
Apoi cu banii agonisiti din primele mici proiecte, a incercat sa realizeze ca independent un proiect ceva mai mare, incercand sa obtina finantare de la mai toate bancile. Refuzand cu buna stiinta sa continue munca cu ajutorul unor studiouri care ii impuneau anumite conditii, si-a pastrat controlul creativ in ciuda dificultatilor financiare.
In ultima clipa, un imprumut acordat de o banca a salvat intreg proiectul.

Am citit pe nerasuflate povestea, chiar daca mi se parea vag ca o stiu de undeva, Goleman pastrand pentru final dezvaluirea: filmul pe care l-a realizat prietenul sau era Razboiul Stelelor…

Am mai avut aceasta senzatie, ca cea generata de povestea lui George Lucas, si atunci cand am citit autobiografia lui Günter Grass, castigator al Nobelului pentru literatura in 1999 (un drum care a inceput cu participarea la al doilea razboi mondial ca soldat al armatei germane, luat prizonier de razboi al americanilor si trecand apoi prin dificila perioada de reconstructie a tarii).

Busola interioara poate fi orientata in mod natural spre acel Nord propriu si personal.
Mecanismul intern care orienteaza persoanele spre ceea ce le este menit sa faca reprezinta o diferenta intre viata traita cu adevarat si cea impotmolita in neimpliniri si regrete.

Insa nu toti avem aceasta orientare definita clar de felul nostru de a fi. Desi o avem intiparita in gene, nu toti o valorificam.

Daca te-ai tot intrebat pe parcursul articolelor precedente de ce punem accent pe meditatie, la urma urmei neavand un rezultat direct, palpabil, aici poti intui si un alt raspuns.

Aducandu-te in clipa prezentului si focalizandu-ti atentia, te conectezi de fapt cu semnalele interioare pe care le ignori in mod obisnuit.

Desi nu iti dai seama, in primul moment, care este calea ta (in sensul de descoperire a vocatiei) – acest prim pas al lui „nu stiu” fiind unul in directia corecta – in final vei ajunge sa armonizezi intr-un fel sau altul acul busolei care se invarte necontrolat.

„Nordul” tau va aparea ca o directie mai clara, cum spunea si Steve Jobs, urmand „ce vă spune inima si intuitia”, ascultand vocea interioara si reducand la tacere celelalte voci care te perturba din jur (fie ca sunt ale altor persoane, fie ca sunt distractiile obisnuite).

Viata noastra este plina de parerile celorlalti, preluate de la televizor, din comunitate sau din presa de pe internet; ne plangem asemenea lor, ne comportam precum vedem in jur; suntem insa pe frecvente straine noua.
In loc de toate acestea, poti creea conditiile ca vocea ta interioara sa se auda cu claritate; este posibil sa o auzi atunci cand te astepti mai putin: in cursul unei plimbari prin parc sau atunci cand admiri un apus de soare, cand sfarsesti o scurta sedinta de meditatie sau dimineata devreme, in primul gand care se formeaza cu claritate.

Trebuie sa cauti directia potrivita, chiar daca acest proces de cautare nu este simplu. Sau cum spune titlul filmului, North by Northwest.

Sursa imaginii: pixabay.com