In "Accidentul" lui Sebastian, Nora si Paul ajung la cabana lui Gunther aproape intamplator, dupa ce ai haladuit prin zona Postavarului in cautare de cazare, obositi si flamanzi, inspaimantati de caderea noptii.
In sens dublu, titlul este reprezentat si de aceasta descoperire a cabanei, nu numai de intalnirea celor doi provocata de alunecarea in fata tramvaiului cu care debuteaza romanul.
La acea cabana petrec un Craciun departe de lume, impreuna cu gazdele singuratice, asculta un post de radio care ii tine in contact cu lumea, dar le arata in acelasi timp distanta si izolarea, prilej de contemplare a unor adevaruri pe care le tineau ascunse in ei insisi si care ii copleseau intr-un fel de "fin de siecle".
Cu o miercure inainte sa plecam in week-end-ul care tocmai a trecut, am ascultat inceputul emisiunii lui Petru Stratulat, Guerrinight, cu motto-ul "ceva linistitor, fara efecte". Cum el isi inregistreaza emisiunile si le posteaza pe "transfer.ro", am inregistrat-o a doua zi si am luat-o in cd-ul masinii sambata. Am pornit-o cand am trecut de Horezu si am virat dreapta brusc spre Transalpina, putin mai devreme decat traseul oficial, dupa un indicator care mergea de fapt spre Pestera Muierii.
Am intrat, tot din intamplare, intr-o zona fantastica, satele gorjene departe de drumul national erau strabatute de un drum care urca si cobora abrupt pe pante inclinate, cum rar intalnesti pe la noi. Drumul parea relativ nou si ne-a propulsat spre Transalpina.
Precum personajele lui Sebastian, am ascultat cele doua ore ale lui Petru intr-un decor ireal, dar obisnuit ca atmosfera pentru noi. La aceasta a treia vizita in zona, suntem cuprinsi de aceeasi ceata persistenta, de nori apocaliptici care se luptau sa ascunda culorile vii din zona Ranca.
Ritmurile emisiunii si vocea sa placuta care intervenea arareori au insotit fiecare kilometru parcurs. Ne indreptam spre fiecare nor ca spre un zid, fiecare curba reprezenta un fel de sfarsit de existenta. O intreaga lume se dezvaluia insa in continuare, mereu alta, mereu surprinzatoare.
Picaturile de ploaie care se adunau insistent pe parbriz i-ar fi speriat pe altii sau i-ar fi facut sa se razgandeasca in a parcurge peste o suta de kilometri de abrupt si padure.
Tocmai lipsa masinilor ne-a facut sa inaintam spre Obarsie pe un drum fantomatic, prin pasul Urdele.
Prezentul nu mai exista, era suspendat, puteam sa fim in orice perioada a existentei omenirii in atmosfera de ceata, doar linia neagra a soselei incerca sa ne spuna ca apartinem unui anumit timp.
Intr-un final, am iesit spre Jina, langa Sibiu, dupa o padure nesfarsita, pe langa lacul Oasa.
Am ramas peste noapte in zona superba de langa Tocile, Sadu, la poalele Cindrelului.
Intoarcea de duminca a fost pe Transfagarasan. Aceeasi emisiune, aceeasi vreme, alt scenariu: partea abrupta a soselei dinspre Sibiu este mult mai spectaculoasa. Senzatia de pierdere a conexiunii cu lumea persista insa: era ca si cum nimeni nu ne cauta pentru ca nimeni nu stia ca disparusem, undeva la limita celor 2000 de metri spre cerul care se contopise cu tot ce exista in jur.
Recomand:
Umblu Liber
Casa David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu