Câți dintre noi nu au întâmplări adânc îngropate în memoria copilăriei sau fapte care într-o viata de adult le-ar aduce necazuri, rușine și poate, uneori, o pedeapsa.
Briony a greșit, asa cum multi dintre noi am făcut-o în copilărie, acuzând un om de o fapta grava. Contextul este larg (fusese îndrăgostită de acel tânăr care lucra la proprietatea părinților sai) și, asa cum doar copilăria ne poate face sa mințim sau sa luam o părere de moment și sa o transformam într-un lucru cert, s-a produs ireparabilul.
Pe măsura ce creste, devine conștientă de eroarea sa. Descoperă ca vinovatul era altul, iar durerea ii devine din ce în ce mai mare cu cat conștientizează consecințele faptei sale: întreagă sa familie se dezbina, sora nu ii mai vorbește, cel acuzat o ostracizează, iar povestea de dragoste pe care o dezbina (intre sora sa și cel ce va fi acuzat pe nedrept) devine chiar tragica: amândoi sunt uciși de vremurile celui de-al doilea război mondial (în gara de metrou inundata din Londra, respectiv pe țărmurile Normandiei, simbol al eșecului armatei britanice din prima faza a războiului).
„Ispășire” („Atonement”)
De obicei evit sa cumpăr cărți care au pe coperta afișul ecranizării cărții respective.
Atonement, alături de Vrăjitoarele din Easwick, sunt cele doua excepții din biblioteca mea. Si asta pentru ca sunt atât fan Ian McEwan, cat și John Updike (ca o paranteza, „Vrăjitoarele...”, de care ma desolidarizez, nu are nici o legătură cu restul cărților sale, probabil ca a scris-o într-o perioada „high” a carierei sale).
Ecranizarea (cu titlul tradus „Remușcare”...) însă, după părerea mea, este valoroasa. Dacă imaginea Keirei a fost ușor compromisă de filmele cu pirați care apar în serie, în schimb James McAvoy mi se pare perfect pentru rolul acuzatului pe nedrept: are o încrâncenare pe chip în care se citește o întreagă suferință interioara. Trăiește efectiv rolul și pare prins în lumea războiului, chiar și după moarte, pătruns de realitatea cruda ce a urmat unei singure clipe de fericire din viata sa.
Revelația însă este Saoirse Ronan, în rolul lui Briony la vârsta adolescentei. Este cu mult mai mult decât o Dakota Fanning pusa sa țipe cat mai tare în War of the Worlds. Tresăririle sale, respirația scurta, ochii verzi-albăstrui care fac legătura parca cu o alta lume, într-un fel de gaura de vierme, și aduc dramatism ecranizării cu adevărat.
In final, Briony, romanciera ajunsa la vârsta senectuții și cu perspectiva unei boli necruțătoare recunoaște toate greșelile copilăriei: o raza de lumina apărută chiar în momentul culminant i-a relevat adevăratul vinovat, pe care însă l-a ascuns adânc în subconștientul sau. Aceasta clipa nefericita ii va marca existenta plina de regrete:
„A existat o crima. Dar au existat și niște îndrăgostiți. Toata noaptea m-am gandit la îndrăgostiți și la finalurile lor fericite. Asa cum în asfințit ridicam pânzele. Neinspirata inversiune. Mi-a trecut prin minte ca de fapt n-am călătorit chiar atât de departe de când am scris piesa aceea. Mai corect spus, am făcut un ocol uriaș și m-am întors de unde am pornit. Numai în ultima versiune îndrăgostiții au parte de un final fericit, stand unul lângă celalalt pe un trotuar din sudul Londrei, în timp ce eu ma îndepărtez. Toate versiunile anterioare fuseseră nemiloase.”
foarte frumos articolul!
RăspundețiȘtergere