Castaneda si vremurile 'high"

N-am mai citit de mult Castaneda, deși este un autor care iși numara volumele la aproape zece in biblioteca mea. L-am re-rasfoit zilele acestea. Si am observat ca scrierile sale care ma acaparau pe vremuri imi par acum ușor amuzante. Stilul a ramas același. Probabil ca eu m-am schimbat.

Deși și-a publicat cărțile în aria non-ficțiunii, Carlos Castaneda a fost “high” pe tot parcursul timpului în care și-a scris cărțile. As zice “non-stop”, adică și în pauzele de scris.

Nu ca ar recunoaște-o chiar el de zeci de ori (exemplu: “nici în timpul experientelor cu plante psihotrope nu fusesem într-o asemenea stare de haos”) dar lumile pe care le descrie sunt fantastice o mie la suta. Un milion la suta.

Iar dacă ceea ce descrie el este chiar adevărat, atunci noi, restul, suntem “high” fără s-o știm. Si fără sa știm ce pierdem; ne lipsesc câteva dimensiuni în lumea în care trăim și nu vedem mai departe de lungul nasului.

Carlito (autorul) și Don Juan (șaman de profesie) culeg tot felul de plante “medicinale” de prin deserturile mexicane, le consuma (autorul recunoaște mai rar partea asta, dar cu siguranță amândoi nu își umpleau salteaua cu ele ca sa devina mai moale) și apoi ara nisipul în toate direcțiile în tot felul de aventuri.

Alt fratele șaman, Don Genaro, mai apare și el din când în când (plus alte zeci de viziuni secundare) și împreună cu nagualul și tonalul (greu de explicat în doua cuvinte... dar sa încerc: în esență sunt doua chestii care ies din noi și se joaca de-a Tom și Jerry) pun la cale câteva petreceri monstruoase.

Carlos este învățăcelul, Don Juan maestrul și de aici schema clasica: Castaneda ba este “the last airbender” (“Apoi a trecut peste vârfurile copacilor spre sud și a dispărut după ei”), ba “mr. Nothing” (“parca m-as fi urmărit dintr-un loc ascuns”), ba Obi-Wan Kenobi aflat în schimb de experienta la Ewan McGregor și discutând în cadrul seminarului “Cum a oprit Neo gloanțele din matrice” despre tehnici subliminale.

La sfârșitul scenelor, de obicei maestrul se prăpădește de ras pe seama tânărului aspirant și-l trimite înapoi în LA pentru reculegere.

Probabil și cu o sacoșă plina de chestii care scapă controlului vamal.

Autorul își incheie cărțile în coada de peste (categoria ‘young and restless’) și te lasă cu sufletul la gura pentru o noua apariție. In “Povestiri despre putere”, de exemplu, se duce sus pe o stânca și sare.

Ai zice ca sare în jos, dar cumpără-i volumul următor și îți dai seama ca sare elastic, stil yo-yo, încoace și încolo, intre lumi, exclamând “wow” ca în bancul cu adolescentul care stătea pe balcon și privește un glob de foc trecându-i rapid prin fata de doua ori, iar maica-sa îl întreabă unde a fost doua zile.