1Q84

„Orașul pisicilor”

Un tânăr călător, care își petrecea viata astăzi într-un loc, mâine în altul, dormind și trăind la voia destinului, urcându-se în tren atunci când se satura, zărește într-o zi un oraș curat prin care curgea un râu liniștit O priveliște încântătoare, cu siguranță, care îl face sa coboare în gara pustie. Nici un impiegat nu se afla pentru a-i oferi îndrumări, asa ca pornește la pas prin oraș. Toate magazinele erau închise, cu storurile trase, asa ca obosit, într-un final, poposește în turla bisericii.

Adoarme, iar la căderea nopții, se trezește brusc, observând ca orașul era cuprins de pisici care, trecând podul peste râu, încep sa deschidă obloanele, iar întreaga noapte orașul se anima de viata felinelor.

Uimit, la venirea zilei, vede ca toate pisicile se retrag și se hotărăște sa mai rămână încă o zi.

La căderea celei de-a doua nopți, scenariul se repeta: orașul acela era în întregime un oraș al pisicilor, oastea de feline apărând doar odată cu întunericul

In a treia noapte, zarva pornește printre locuitorii ciudați ai orașului – pisicile încep sa simt mirosul de om.

Se pornesc sa caute în fiecare ungher al orașului, după miros, iar în final ajung la clopotniță, unde izul de om se simțea din ce în ce mai puternic.

Ajung chiar în turla bisericii. Omul, speriat, își spune ca i-a sosit sfârșitul

Si cu toate acestea, deși pisicile simțeau un miros pătrunzător de om și se aflau chiar în fata acestuia, nu reușesc sa îl zărească.

Frustrate, părăsesc biserica și se retrag.

Omul, uimit ca nu a fost descoperit, se hotărăște sa plece în ziua următoare

Ajunge în gara, dar trenul care trecea de doua ori pe zi, cate o data pentru fiecare sens se mers, nu mai oprește.

Desi călătorul nostru zarea silueta mecanicului trenului, precum și pasagerii, trenul își vedea de drum.

Ca și cum nici măcar gara n-ar mai fi existat în acel loc.

Atunci își da seama ca niciun tren nu va mai opri.

Pe vecie.

Acel loc nu mai aparținea lumii pe care o știa și pe care o părăsise de curând. Intre cele doua lumi nu mai era nici o punte care putea fi trecuta.

Era „orașul pisicilor”.

Suntem instabili și inconsecvenți

Desi suntem conștienți ca sunt perioade de flux și de reflux, perioade în care ne simțim bine și altele în care parca totul se sfârșește, nu reușim sa ne integram în curgerea lor. Facem totul pe dos: atunci când ar trebui sa stam într-un colt și sa așteptăm sa ne treacă, ne afișăm în văzul tuturor, bătându-ne cu pumnii în piept. 

Si vice-versa.

Ne propunem în fiecare zi sa schimbam ceva și rămânem mereu doar la stadiul de propunere. Ne este greu sa ne dezbaram de obiceiuri și de ceea ce ne trage în mediocritate. Nu ținem minte nici măcar ceea ce a fost ieri, daraminte acum câțiva ani.

In acest context, cum ni s-ar părea ca o strângere de mana pe care a avut-o cineva, atunci când a avut zece ani, sa ii marcheze viata, pentru totdeauna?

Si cum într-o strângere de mana sunt necesare doua persoane, miza se ridica și se dublează. Amândoi sunt urmăriți de acel moment.

Murakami, în stilul sau liniștit, dar adânc, ne aduce o oglinda a propriilor temeri în fata ochilor, descriindu-i pe Tengo și pe Aomame având traiectorii similare în viata, dar ferme.
Amandoi au fost târâți de părinți, unul încasator de taxe de radioteleviziune, cealaltă de creștini (într-o societate majoritar budista...) sa bata din ușă în ușă, fie pentru încasarea banilor, fie sa convingă societatea ca raiul are o forma unica.
Realitatea similara se transforma, cu trecerea anilor, într-o lume fantastica, denumita într-un stil propriu fiecăruia: Aomame o numește 1Q84, o realitate paralela cu 1984, anul în care se desfășoară acțiunea, iar Tengo și-o imaginează ca „orașul pisicilor”, un loc în care odată ajuns, nu mai poți regăsi calea înapoi spre lumea de zi cu zi.
Pe cer apare o a doua luna: doar cei azvârliți în paralelism o zăresc și rămân cu privirea pironita în cer, întrebându-se dacă celor din jur cele doua luni le sunt familiare sau străine

In contextul în care parca azi suntem oameni diferiți, înghițiți de alte ființe care ne-au luat locul, iar transformarea este continua și permanenta, constanta pare de neimaginat.
Sa trăiești cu speranța ca exista o singura persoana potrivita pentru tine în aceasta lume și ca acea persoana este undeva, poate departe, poate doar la câteva blocuri distanta, dar trăind și sperând aidoma ție, este o noțiune aproape abstracta (gândind rațional), dar atât de draga parții de suflet care mai exista undeva bine ascunsa în cotloanele existentei oricui.

Inevitabil, cei doi se întâlnesc în final. Ea își strecoară mana subțire intre degetele puternice ale celui care aproape nu îndrăznește sa deschidă ochii și sa privească împlinirea unui moment pe care l-a așteptat vreme îndelungata

Anul devine din nou 1984.
Același an pomenit și de Orwell, însă dintr-o nișă diferita a timpului.
Dacă autorul britanic privea în viitor, peste treizeci de ani, Murakami privește înapoi in timp.
Privește spre o lume în care, în afara televiziunii, cuceririle moderne erau încă la stadiul de imaginație. Fara telefon mobil (doar un telefon fix care suna intotdeauna vestitindu-i, figurat, pe locatari despre identitatea apelantului doar prin tonul soneriei), fara internet, fara retele de socializare.

Apare aproape imposibil astăzi sa îți închipui ca o persoana poate fi căutata doar în registre sau intre fisele unei biblioteci, prin zeci de ore de investigații

Si totuși, acea lume avea farmecul ei. Si este meritul autorului lui 1Q84 sa ne-o aducă în fata ochilor. 
Cele trei volume au peste 1000 de file. Faptul ca am reușit sa le dau gata în doar douăzeci de zile nu reprezinta în nici un caz meritul meu. Ci al unui om care scrie genial prin stil. Poate nu prin informație, sau prin bogăție literara, asa cum se așteptau unii. Dar prin acel ritm molcom, rareori întrerupt de un eveniment brutal și păstrat încă din „Pădurea Norvegiana” în aceeași maniera, un ritm de maraton poate, asa cum și viata lui personala este descrisa în „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursa lunga”.

Lumea în care nu erai on-line în fiecare moment și nimic nu te ajuta sa capeți orice informație în secunda următoare era, paradoxal, mai simpla.


Simplitatea de fapt este data de sensul curgerii timpului: un eveniment care va avea repercusiuni viitoare iti stabileste destinul. Nu acel destin stabilit, de care nu ai cum sa scapi si care ar reprezenta un final nefericit, ci acea predestinare a lucurilor care iti vor implini sufletul undeva in viitor.

1Q84 – Haruki Murakami
Polirom 2011 (pentru vol I / II) și 2012 (pentru vol III).