Niederhorn

Varf situat deasupra lacului Thun, Niederhorn para accesibil unei plimbari de o zi, plecand de la baza, soseaua de pe malul lacului, si poposind in jurul amiezii pe o coama plina de turistii urcati cu mijloacele de transport pe cablu.

Desi ca aspect si altitudine seamana cu Cota 2000 de la Sinaia, diferentele sunt multe; cea mai importanta mi se pare alaturarea faunei salbatice de cohortele de turisti, separate doar de un gard, iar uneori doar de o pajiste. Civilizatia insa se face simtita, ambele categorii se bucura fiecare de aerul curat si de muntele pe care il pastreaza aproape neintinat, in ciuda traficului pedestru masiv.

Pana aici am ajuns insa intr-o combinatie de bicicleta si transport pe cablu, din localitatea vecina (unde eram cazati, Sigriswil) pana in Beatemberg. Desi sute de turisti urcau in luna lui iunie, care cu telecabina, care pe jos, nu simteai inghesuiala si cozile de la orice cablu de pe Valea Prahovei.

Coama Niederhorn(1950m) – Burgfeldstand(2063) se invarte deci in jurul altitudinii de 2000m. Nimic specatculos, ai zice, dar in momentul in care ajungi acolo, ti se taie respiratia: jos scanteiaza lacul Thun, iar Interlaken taie parca un lac mai mare in doua parti aproape simetrice (in partea cealalta a muntelui se intinde lacul Brienz).

Privirea insa iti ramane pironita pe toata perioada petrecuta aici inspre tripleta din zare – Eiger / Monch / Jungfrau.

Dupa lunga plimbare de pe coama si zecile de poze cu tripleta fotogenica, singura coborare spre baza care sa te satisfaca nu poate fi decat pe jos, urmand cararea care serpuieste pe intreg muntele, in zig-zag-uri lungi si pline de farmec.

Intalnesti pe drum ceea ce poate uimi turistul roman, obisnuit sa faca focul, gratarul sau sa campeze pe te miri unde, o ordine in toate – locurile de vatra sunt semnalate si bine delimitate, ingradite astfel incat nici o scanteie sa nu ameninte vegetatia din jur, garduri cu portite de acces si o carare de pe care ti-ar parea rau sa o parasesti.

Nu din renuntare la spiritul de aventura ti-ar parea rau sa te abati de la carare, ci din respect pentru muntele care este astfel pastrat intact: nu te simti amenintat de nici un caine sau de ciobanii salbaticiti de pe alte plaiuri. Toata lumea pare bine dispusa iar calatorii sunt din cele mai variate categorii, de la copiii de cativa ani pana la seniorii care depasesc lejer 80 de ani (si care in RO n-ar mai parasi confortul sufrageriei si emisiunile favorite de la TV cu nici un pret).

Pana la baza este cale lunga, de aproximativ trei ore, insa peisajul nu te lasa sa te plictisesti. Fanetele cu iarba necosita alterneaza cu fragmentele de padure, iar prin liziere zaresti tot timpul pe malul indepartat aceeasi tripleta obsedanta pomenita si mai devreme.

Intorsi la locul unde am lasat bicicletele, pornim inapoi spre “casa” de pe aceasi parte a muntelui, strabatand o sosea de munte rar circulata, printr-o padure ceva mai deasa, alternand obositoarele urcusuri cu binefacatoarele coborasuri unde viteza si aerul deja rece al serii par o binecuvantare.

Mai multe fotografii la: http://calatorialasuperlativ.ro/?p=447

Oprescu, capitala si biciclistii

“Dacă la început ideea nu este absurdă, atunci nu există nici o speranţă pentru ea...”
                                                                                                          Albert Einstein

Draga domnule primar al capitalei europene Bucuresti,

Atatea discutii despre pistele astea de biciclete, ca sa nu fie pe trotuar, sa fie pe strada, sa fie suspendate, sa fie pe unde va scrie primarul Vienei, pe unde vor asociatiile astea care ar face bine sa sa stea in parc si sa stranga cojile de seminte, decat sa tot protesteze si sa incurce circulatia.

Vreti sa fiti cel mai tare primar pe care aceasta urbe l-a avut vreodata?
Sa fiti zilnic pe CNN, Euronews, Taraf TV iar Cronica Carcotasilor sa fie doar un altar de ofrande depuse in cinstea (si sper ca nu si memoria) dvs?
Vreti sa inlocuiti carnea atoasa pe care o aveti in frigider in acest moment cu cel mai fin pateu pe care alegatorii dvs vi-l dori?

Este foarte simplu: inchideti cu niste stalpisori metalici doua axe principale, sa zicem din Lacul Morii pana in Targul Vitan (insotind Dambovita de la intrare pana la iesire, deci Vest - Est) si din Herastrau (prin Magheru, Romana, etc) pana in Berceni (deci Nord-Sud) si lasati traficul pe aceste rute doar pentru biciclete.
In unele zone sunt sase benzi (pe care sa mearga si sase cai frumosi), in alte patru. Intersectiile cu aceste artere pot fi folosite de masini in continuare, conform semafoarelor.

Absurd, nu?
Pe unde si-ar mai plimba odraselele de liceu Audi-urile si Range Rover-urile?
Locuitorii Bucurestiului au nevoie de fluidizarea traficului, nu de blocarea lui, nu-i asa?

Ar fi haos, intr-adevar. Vreo doi ani, service-urile auto ar fi pline de masini busite (foarte usor insa, pentru ca viteza media pe strazile pe care se mai putea circula ar fi de "-paispe kilometri pe ora" (da, minus!) , iar spitalele de psihiatrie ar instala unitati suplimentare pe National Arena si in Caterala Mantuirii. Neamului.

In bezna mintii insa, unii se vor lumina. Se vor trezi. Peste doi ani, ar fi o suta de mii de biciclisti in Bucuresti, migrati de la soferii de azi. Vor, nu vor.

Si culmea va fi ca le va face placere chestia asta. Adica mersul pe bicicleta.
Da, ii stiu pe scepticii de azi, pe soferi, pe corporatistele care nu si-ar abandona tocurile nici in fata soldatilor nord-coreeni. Si care se uita la tine, biciclistul, ca la un gandac care trebuie exterminat. Cu oglinda, cu portiera, si chiar cu bara din fata.

Astia toti insa, dupa ce s-ar fi dat pe bicicleta, fortati de imprejurari, vor multumi primarului Oprescu peste vreo doi-trei ani, iar statuile i s-ar inghesui la orice colt de strada.