Bicicleta. Traseul 2

Traseul de la Prima evadare este destul de celebru in lumea ciclismului din capitala.
Am reusit in aceasta luna (4 septembrie) sa refacem o mica parte din el, pornind din fata Academiei de Politie (pana acolo drumul nu are un istoric deosebit, vezi traseul 1 descris tot aici, Herastrau si DN1) trecand prin Padurea Baneasa, traversand centura (o portiune destul de periculoasa, pentru ca refacerea centurii a ignorat complet existenta unui astfel de traseu, iar traversarea reprezinta in sine o aventura), mergand spre stana (9.6 km de la start) si negociind cu cainii locali pozitia unde Bucur si-a stabilit prima locatie, pasiunea despre biciclete, oase de ros (n-am avut la dispozitie decat o tibie) si alte subiecte de interes comun, traversand drumul Otopeni-Tunari si continuand pana la Aeroportul Otopeni. Oricum, stana de langa Bucuresti este aparuta parca din Philip K. Dick ("Viseaza androizii oi electrice?")...


La coada Aeroportului (14 km de la start) ne-am oprit pentru o masa frugala de pranz. Aici poti sta toata ziua sa admiri avioanele cum decoleaza si poti sa privesti o lume cum nu credeai ca poate exista in apropiere de Bucuresti: un Baragan cu orizont indepartat, intrerupt doar de cateva tufisuri in care lumina cade plat in miez de zi.

In afara de zgomotul avioanelor nu se aude nimic, doar un bazait de insecte cum poti sa asculti in High Hopes (al celor de la Pink Floyd). Dealtfel, imaginea de debut a videoclipului lor este un camp prelung intrerupt de cativa copaci firavi in zare.


Pentru intoarcere am ales soseaua care duce spre Tunari si continuarea acesteia cu Pipera, strada Doamna Ghica, parcul Circului, unde am avut surpriza unor imensi nuferi pe lac si mai departe binecunoscutul, deja, parc Ion Voicu.




Am parcurs din nou o parte din acest traseu in duminica care tocmai a trecut (25 sep) cu colegii de munca, la initiativa unuia dintre ei (buna idee, Dan!) prin padurea Baneasa, chiar a doua zi dupa "Let's Do It Romania!".
Padurea, putin mai curata parca, a fost superba: am luat aproape fiecare carare la batut, iar unii dintre noi au ramas si pentru o a doua tura, dupa-amiaza.

Zona ramane una deosebita pentru ciclisti: este singura zona din apropiere de Bucuresti unde i-am auzit pe oameni salutandu-se ca pe cararile de munte, dandu-si binete intr-un gest de normalitate si de apartenenta la o casta pe care doar bicicleta ii uneste.